Extraterestrul Ronaldinho poate ajunge în România vara aceasta! Eric de Oliveira a confirmat totul: ”Așa mi s-a promis!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 22 iunie 2022, ora 19:26,
Ronaldinho
Ronaldinho

Brazilianul Eric de Oliveira a recunoscut că ar fi șanse foarte mari ca starul Ronaldinho să ajungă în România în această vară. Fostul jucător de la Barcelona este ambasadorul teqball-ului la nivel mondial și ar putea să fie prezent la un eveniment în această vară la noi în țară.

”Este un proiect al celor de la teqball. Cum sunt eu ambasadorului teqball-ului în România, Ronaldinho este ambasadorul mondial al teqball-ului. Prin luna iulie-august ar putea să fie un eveniment și Ronaldinho s-ar putea să vină aici. Am înțeles că sponsorizarea a este foarte scumpă, dar așa mi s-a promis. Că îl vom vedea pe Ronaldinho în curând”, a declarat Eric Oliveira la Liga Digisport.

Brazilianul a vorbit și despre problemele sale medicale

”Eu am o problemă la sânge, unde se îngroașă foarte mult, destul de repede, și atunci s-a creat un cheag. Cheagul s-a oprit la o arteră către rinichi. Am făcut tratamente și acum nu mai am probleme. Din cauza acesta nu am mai jucat. Am aflat foarte târziu. Am cheltui foarte mulți bani pentru tratamente care majoritatea au fost degeaba. Săptămâna care am stat în spital m-a făcut să mă gândesc foarte mult și de acum încolo voi avea mai multă grijă de viața mea. Alimentația este prima care este schimbată. Tot ce ține de mâncare, de băutură.

Bineînțeles, am stat acolo cu niște pacienți care aveau probleme și m-au făcut să înțeleg că mai importantă decât viața mea este familia mea. Și atunci, a trebuit să ma gândesc că trebuie să am grijă de viața mea, pentru a fi alături de familia mea. M-a făcut să mă schimb. Da a fost unul dintre cele mai momente din viața mea. Eu eram liniștit, nu eram speriat, disperat, dar fiecare zi care trecea era mai grea. Atunci am început să mă sperii

Declinul meu a început când am plecat de la Viitorul. După ce am plecat la Voluntari nu mai aveam grijă de mine cu alimentația, mâncam ce credeam că e bun pentru mine. De acum, o să vedeți un alt eric. Am ajuns la 112 kilograme, acum am 100 kilograme și am obiectiv să mă întorc la 84-85, fără să forțez. Să fac ceea ce iubesc, să mă joc cu copiii mei. Evenimentele unde sunt mereu invitat. Sunt ambasadorul teqball-ului România și trebuie să fiu sănătos”, a completat Eric.

Ronaldinho-Eric-România-Brazilia