Fotbal Intern· 2 min citire

Farul a intrat în vacanța de iarnă cu gânduri mari! Mesajul acționarului Ciprian Marica

Farul Constanța

Farul Constanța

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 dec. 2022, 16:44

Echipa Farul Constanța a condus Superliga începând cu Etapa a 10-a, dar ar putea pierde locul 1 dacă CFR Cluj învinge, mâine, FC Hermannstadt.

„Vrem să ne batem la câștigarea campionatului”, a anunțat Ciprian Marica”

Formația manageriată de Gheorghe Hagi, Farul Constanța, a fost pe primul loc al clasamentului Superligii după 15 dintre cele 20 de etape disputate până acum. A ocupat locul 4 după prima și a treia etapă, pe 3 după a 5-a și pe 2 după runda a 9-a, în carte a fost învinsă de Universitatea Craiova cu 3-4, după ce a condus cu 3-1.

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, anunță că echipa de la malul mării urmează să facă mai multe transferuri în perioada de mercato din iarnă, iar obiectivul este câștigarea titlului.

„Da, e adevărat că Farul va face transferuri în iarnă. Așa cum ne-am obișnuit suporterii, oamenii au pretenții. Ne dorim să fim cei mai buni. Suntem pe primul loc și sperăm că această pauză ne prinde pe primul loc, dar depinde de ceea ce face CFR.

Ne punem mari speranțe în pauza această, să putem să completăm lotul, să vedem cum putem să ne întărim. Vrem să ne batem la câștigarea campionatului și nu ne ferim să o spunem”, a spus Ciprian Marica, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la PRO Arena.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News