Fatih Terim, încredere maximă în Moruțan: „Este extrem de talentat”
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 noiembrie 2021, ora 22:35,

Olimpiu Moruțan a fost titular în partida cu Lokomotiv Moscova, din Europa League, încheiată scor 1-1. Acesta a stat pe teren până în minutul 76.
Nu și-a adus aportul în mod decisiv, dar a avut o evoluție apreciată. Până în prezent, mijlocașul de 22 de ani are trei goluri și două pase decisive în 13 partide la formația turcă.
CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | DANI MOCANU, MELODIE PENTRU ANAMARIA PRODAN: „DEȚIN CAȘCAVAL CA BANCA, DE O ÎNTREȚIN ȘI PE PRODANCA”
După meciul din etapa a patra din grupele Europa League, Fatih Terim a vorbit despre situația jucătorului său, căruia îi prevede un viitor foarte frumos datorită calităților pe care le posedă, chiar dacă este o fire mai retrasă de când a ajuns la Istanbul.
”Moruțan este cel mai tânăr dintre jucătorii nou veniți. E puțin retras, dar are calități incontestabile. Este extrem de talentat, are un picior stâng foarte bun, dar și inteligență de joc. Va continua să se dezvolte mental și tehnic. Dacă va continua așa, viitorul său va fi foarte bun”, a declarat Fatih Terim.