Echipa FC U Craiova 1948, care a încheiat play-out-ul sezonul trecut pe locul 4, a anunțat al treilea transfer al verii, fundațul portughez Andre Duarte.
Andre Duarte a jucat 30 de meciuri în sezonul trecut pentru Estrela, marcând de două ori
FC U Craiova 1948 se află în cantonament în Austria, unde a jucat, deja, un meci amical. În timp ce elevii lui Marius Croitoru fac ședințe de pregătire, oficialii clubului se ocupă de transferuri.
În acest sens, gruparea olteană a anunțat că a oficializat transferul lui Andre Duarte, un fundaș central portughez de 24 de ani.
„Andre Duarte este noul jucător al Fotbal Club Universitatea 1948. Fundașul central portughez, în vârstă de 24 ani, a evoluat ultima dată pentru CF Estrela și a bifat, în ultimul sezon, 30 partide în toate competițiile, reușind să marcheze de două ori și să ofere o pasă de gol.
De-a lungul carierei, André Duarte a evoluat pentru Sacavenense, Estoril, Alverca, Praiense și Estrela. Bine ai venit și mult succes în tricoul alb-albastru, Andre!”, se scrie în comunicatul oficial al oltenilor.
Înaintea lui Andre Duarte, FC U Craiova 1948 a mai transferat doi portari
Oficialii echipei din Craiova au oficializat, deja, două transferuri. Luni, la echipă a ajuns portarul David Croitoru, fiul noului antrenor Marius Croitoru.
Săptămâna trecută, clubul a anunțat primul transfer al verii, pe Ionuț Gurău, portar venit de la Unirea Slobozia.