FC Voluntari s-a mișcat repede! Noul antrenor este Nicolae Dică

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat miercuri, 31 ianuarie 2024, ora 22:15,
Nicolae Dică
Nicolae Dică

Antrenorul Nicolae Dică revine la o echipă din Superligă după 5 luni, semnând un angajament cu FC Voluntari.

Nicolae Dică a semnat un contract pe 1 an și jumătate cu FC Voluntari

Gruparea ilfoveană a reziliat, în această după-amiază, contractele antrenorului principal Marin Dună și ale întregului staff. După două ore, a anunțat că Nicolae Dică e noul tehnician.

Clubul FC Voluntari anunță că a semnat un contract, pe o perioadă de 1 an si jumătate, cu antrenorul Nicolae Dică.

Nicolae Dică, cel mai bun jucător român al anului 2006 și multiplu campionul al României a evoluat în cariera sa la echipele FC Argeș, Steaua București, Catania, Iraklis Salonic, CFR Cluj, Manisaspor, CS Mioveni și FC Viitorul.

Ca tehnician, Nick este vicecampion al României cu FCSB și a mai antrenat Romania U 23, CS Mioveni și FC U Craiova 1948.

De asemenea, Nicolae Dică a fost antrenorul secund al primei reprezentative a Echipei Naționale de fotbal în perioada 2019/2021!

Bun venit în familia FC Voluntari, Nick!”, a transmis clubul ilfovean.

Dică nu a mai pregătit nicio echipă de la jumătatea lunii august, când a fost dat afară de la FCU 1948 Craiova după doar 5 meciuri.

El va debuta duminică la gruparea ilfoveană, în meciul de acasă cu FC Hermannstadt, care contează pentru etapa a 24-a. FC Voluntari este pe locul 14, cu 25p, la unul de Poli Iași, două se FCU 1948 Craiova și UTA și 3 de Oțelul.

De asemenea, echipa este calificată în sferturile Cupei României, urmând să întâlnească FCU 1948 Craiova în aprilie.

nicolae dică