FCSB atacă cu toate forțele! Cum arată primul 11 + cine arbitrează duelul cu FC U Craiova 1948

FCSB va juca în această seară, de la ora 19.55, împotriva celor de FC U Craiova 1948, în runda cu numărul 24 din Liga 1!
Roș-albaștrii speră să profite de un nou pas greșit făcut de CFR Cluj, astfel că nu concep altceva decât succesul în partida de diseară. Aflată la 9 puncte în momentul de față, FCSB poate recupera din această diferență, după doar trei meciuri disputate în 2022.
Fără Toni Petrea pe banca tehnică în această seară, după infectarea cu COVID-19, bucureștenii vor fi dirijați de la margine de Mihai Pintilii. Pentru duelul cu oltenii, FCSB a pregătit o formulă ultra-ofensivă, astfel că în linia de atac se vor regăsi Andrei Cordea, în dreapta, Octavian Popescu, în stângă, dar și Florinel Coman, în rolul de număr 9. Marea absență a roș-albaștrilor va fi căpitanul Florin Tănase, suspendat pentru acest duel.
Primul 11: Vlad – Crețu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Șut, Oaidă – Cordea, Coman, Oct. Popescu
Rezerve: Straton – Miron, Dumiter, M. Tănasă, Stoica, Burlacu, Gheorghe, Ov. Popescu. Keșeru
Duelul din această seară va fi condus de la centru de Istvan Kovacs, unul dintre arbitrii criticați vehement de-a lungul timpului de Gigi Becali. Acesta va fi ajutat de către asistenții Ovidiu Artene (Vaslui) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), iar arbitru de rezervă a fost ales Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). CCA a decis ca Alexandru Deaconu (București) să fie observatorul partidei dintre FCSB și FC U Craiova 1948.