FCSB – FC Voluntari 1-0, victoria bucureștenilor, în ultimul minut de prelungiri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 06 martie 2022, ora 22:43,
Octavian Popescu
Octavian Popescu

FCSB a învins-o dramatic pe FC Voluntari, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului regular.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Octavian Popescu (90+4), cu un şut de la peste 25 de metri, la ultima fază.

FCSB a dominat autoritar jocul, dar a avut în faţa un portar foarte inspirat, Mihai Popa, care s-a opus golului în mai multe rânduri. FC Voluntari a fost aproape să dea lovitura în min. 86, când portarul Ştefan Târnovanu a avut o intervenţie providenţială la şutul lui Lorand Fulop.

FCSB venea după două eşecuri consecutive, fără gol marcat.

FC Voluntari n-a câştigat de trei etape (un egal şi două eşecuri), în care nici nu a marcat.

În tur, scorul a fost egal, 0-0.

FC FCSB – FC Voluntari 1-0 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti
A marcat: Octavian Popescu (90+4).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observator CCA: Alexandru Deaconu (Bucureşti)

fcsboctavian popescu