Federația Engleză de Fotbal a luat o decizie cu privire la viitorul lui Gareth Southgate la selecționata Albionului, chiar înainte de finala EURO 2024

Articol de Darius Stănescu - Publicat vineri, 12 iulie 2024, ora 15:36,
Gareth Southgate
Gareth Southgate

Finala EURO 2024 le va pune față în fața pe Anglia și Spania, naționalele care au rămas în picioare după duelurile tari din semifinalele competiției.

 

Cu doar câteva zile înaintea finalei din capitala Germaniei, federalii englezi ar fi luat o decizie cu privire la soarta lui Gareth Southgate.

 

Gareth Southgate rămâne selecționer, chiar dacă Anglia pierde finala EURO 2024

Potrivit informațiilor furnizate de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano în spațiul public, tehnicianul de pe banca selecționatei Albionului se bucură de încrederea conducătorilor federației.

 

Ar urma ca Gareth Southgate să își continue experiența alături de super-jucătorii englezi chiar și în urma unui eșec în finala de la Berlin.

 

„Federația din Anglia plănuiește ca Gareth Southgate să rămână selecționer până la Cupa Mondială din 2026. Au avut loc discuții interne în cadrul FA, dorindu-se continuitatea lui Gareth Southgate indiferent de rezultatul din finala de duminică. Planul Angliei este de a continua cu Gareth atât dacă se va impune contra Spaniei, cât și dacă va pierde”, a transmis Fabrizio Romano, prin intermediul paginii sale de Facebook.

federația engleză de fotbalangliagareth southgateselectionereuro 2024