Federația română are o surpriză pentru David Popovici! Întâlnire de cinci stele la sosirea în țară

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 23 iunie 2022, ora 22:31,
David Popovici
David Popovici

David Popovici a rescris istoria CM de înot, câștigând aurul la 100 m și 200 m. forul român vrea să-i organizeze o întâlnire cu singurul om care a mai reușit această performanță.

Jim Montgomery vine la București pentru a-l vedea pe David Popovici

David Popovici a devenit al doilea om în istorie care câștigă aurul în probele de 100 m și 200 m, la aceeași ediție a Campionatului Mondial. Primul a fost americanul Jim Montgomeru, care a stabilit performanța în 1973, la Sarajevo, în fosta Iugoslavie.

Silviu Anastase, conducătorul delegației României la CM de la Budapesta, a anunțat că forul condus de Camelia Potec îi pregătește o surpriză lui David Popovici la revenirea în țară.

Am un prieten foarte bun în Statele Unite ale Americii, pe Robert Pinter. Deja am vorbit cu el pentru că vrem să-l aducem în România pe Jim Montgomery, cel care, acum 49 de ani, a reușit și el să devină campion mondial atât la 100 de metri, cât și la 200 de metri, în același Campionat Mondial.

Când vorbim de David Popovici, e corect să-l pomenim și pe Adrian Rădulescu, primul și singurul antrenor al său, de când avea 9 ani. Vedem că atunci când visurile sunt comune, ele se îndeplinesc”, a declarat Silviu Anastase, potrivit digisport.ro.

Oficialul român a recunoscut că inclusiv specialiștii în natație au rămas surprinși de ceea ce a realizat Popovici. „La Budapesta, specialiști uriași ai ai lumii nu au reușit să facă o analiză a performanței lui David Popovici. Sunt toți uluiți. David a schimbat înotul.

Deja se spune că a fost înot până la David și va fi înotul de după David Popovici”, a spus Silviu Anastase.

Nu știm să ne folosim campionii, a spus Silviu Anastase după victoria lui David Popovici la 100 m

După victoria lui David Popovici în proba de 100 m, conducătorul delegaţiei României la CM din Ungaria a tras un semnal de alarmă. „Mă bucur că se văd rezultatele muncii. Ați văzut și dumneavoastră că a câștigat pe ultimii metri, n-a fost ușor.

El pleacă învingător mereu, se bucură de concurs. Să fim sănătoși, să o luăm pas cu pas și vedem ce se va întâmpla la Jocurile Olimpice de la Paris.

David are o educație bună de acasă, el își formează singur călătoria, plină de realizări. Am spus că nu știm să ne folosim campionii, să folosim aceste succese.

Am putea face o revoluție în sport începând cu acest moment, haideți să creștem ceva, să învățăm să vorbim despre sport, să nu ne mai ducem în extreme, în cancan, putem face lucruri frumoase”, a declarat Anastase.

inotcampionatul mondial 2022david popoviciJim Montgomery