Federația Română de Box a devenit oficial membră a World Boxing

Federația Română de Box (FRB) a fost oficial acceptată ca membru afiliat al World Boxing, noua Federație internațională care guvernează boxul la nivel global și care va gestiona procesul de calificare al boxului la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, informează FRB într-un comunicat.
Forul mondial recunoaștere provizorie din partea Comitetului Internațional Olimpic
Prin decizia Consiliului Director al World Boxing, cererea de afiliere a Federației Române de Box a fost aprobată, urmând ca în cadrul Congresului World Boxing, din luna noiembrie 2025, să se înregistreze afilierea definitivă a FR de Box la noua organizație mondială.
”Pugiliștii noștri au acum dreptul de participare la toate competițiile majore organizate de World Boxing, inclusiv la Campionate Continentale, Cupe Mondiale, Campionate Mondiale, turnee internaționale. Federația Română de Box va continua să participe activ la toate evenimentele oficiale și să susțină sportivii români în drumul lor spre marea performanță. Vreau să mulțumesc tuturor membrilor federației noastre pentru că au înțeles importanța acestui pas și că au votat în unanimitate ca federația noastră să adere la World Boxing”, a declarat președintele FR de Box, Vasile Cîtea.
Adunarea Generală Ordinară a FR de Box din 30 aprilie a votat afilierea la World Boxing, structură recunoscută oficial de către Comitetul Internațional Olimpic.
World Boxing numără în prezent peste 100 de federații naționale membre după ce consiliul executiv a aprobat încă 17 cereri de afiliere, pentru a crește lista sa la 106, conform unui comunicat al organizației mondiale din luna mai.
Înființată în 2023 pe fondul îngrijorărilor privind conducerea Asociației Internaționale de Box (IBA), World Boxing a primit recunoaștere provizorie din partea Comitetului Internațional Olimpic în luna februarie și va gestiona competițiile de box la Jocurile Olimpice din 2028.
La Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris, competițiile de box au fost conduse de CIO după ce a retras recunoașterea IBA în ce privește boxul, ca urmare a eșecului de a implementa reformele privind guvernarea și finanțele.
Boxul a fost inclus în programul pentru Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles, după votul în unanimitate din luna martie din cadrul CIO, punând capăt anilor de îndoială privind viitorul acestei discipline sportive în competiția olimpică.