Filip Jianu este în sferturi la turneul challenger din Rwanda

Articol de Darius Stănescu - Publicat miercuri, 26 februarie 2025, ora 14:36,
Filip Cristian Jianu
Filip Cristian Jianu

Filip Jianu, cap de serie 6, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger din Rwanda, de la Kigali.

Jianu a trecut în optimi de austriacul Neil Oberleitner, scor 7-6 (5), 6-3, într-o oră şi 39 de minute.

În primul tur, Filip Jianu a câştigat duelul românilor cu Nicholas David Ionel, scor 6-4, 6-4.

În sferturile de finală, Jianu îl va înfrunta pe favoritul 3, francezul Valentin Royer.

Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 2.890 de dolari şi 12 puncte.

Rwandafilip jianuturneu challenger