Finala feminină de la Wimbledon propune trei premiere istorice! Doi juniori români sunt în cursa pentru trofee

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 15 iulie 2023, ora 11:45,
Marketa Vondrousova și Ons Jabeur
Marketa Vondrousova și Ons Jabeur

Cehoaica Marketa Vondrousova (42 WTA) și tunisianca Ons Jabeur (6 WTA, cs 6) se întâlnesc azi, de la ora 16:00, în finala de la Wimbledon.

Pentru a 7-a ediţie la rând, va fi o altă campioană la Wimbledon

Va fi o finală inedită, deoarece niciuna dintre jucătoare nu avusese performanțe grozave pe iarbă. Înaintea turneului, Jabeur câștigase un singur meci pe această supărafață, în primul tur la Eastbourne, 6-3, 6-2, cu italianca Jasmine Paolini, jucătoare aflată atunci pe locul 42 WTA.

De partea cealaltă, Vondrousova a avut prestații slabe la cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului. În 2017, 2018 și 2019 a fost eliminată în turul 1, iar anul trecut în runda a doua. Turneul nu s-a jucat în 2020 din cauza pandemiei de covid-19.

Cert este că, pentru a 7-a ediţie la rând, va fi o altă campioană la Wimbledon. Niciodată nu s-a mai întâmplat să asistăm la o astfel de serie, în vreun Grand Slam, în Era Open.

Câștigătoarele anterioare de la All England Club sunt americanca Serena Williams (2016), spaniola Garbine Muguruza (2017), germanca Angelique Kerber (2018), Simona Halșep (2019) și kazaha Elena Rybakina (2022).

Totodată, în ultimii 5 ani învingătoarea s-a impus în premieră la Wimbledon. La fel se va întâmpla și acum.

Jabeur a mai juca două finale de Mare Șlem, ambele anul trecut, pierdute la Wimbledon în fața lui Rybakna (6-3, 2-6, 2-6) și la US Open cu poloneza Iga Swiatek (2-6, 6-7 / 5). Vondrousova a fost învinsă în 2019 în ultimul act la Roland Garros de Barty (1-6, 3-6).

Marketa Vondrousova este prima jucătoare din Era Open care ajunge în finală la Wimbledon fără să fie cap de serie

Jucătoarea din Cehia, aflată înainte de competiția londoneză pe locul 42 WTA, a devenit a 3-a jucătoare din istorie care ajunge în careul de ași la Wimbledon eliminând pe parcurs 4 capi de serie.

Le-a învins la această ediție pe rusoaica Veronika Kudermetova (cs 12), croata Donna Vekic (cs 20), cehoaica Marie Bouzkova (cs 32) şi americanca Jessica Pegula (cs 4).

În istoria Erei Open doar chinezoaica Jie Zheng în 2008 și cehoaica Barbora Strycova în 2019, ambele la Wimbledon, au trecut de 4 capi de serie, dar niciuna nu s-a calificat în finală.

Cehoaica este, totodată, prima jucătoare ajunge în ultimul act la All England Club, în Era Open, dar nu beneficiază de statutul de cap de serie care.

Ultima jucătoare care nu a fost favorită la Wimbledon și care a ajuns în ultimul act a fost Billie Jean King. Se întâmpla înainte de Era Open, americanca pierzând finala din 1963 contra australiencei Margaret Court (3-6, 4-6)

Maia Ilinca Burcescu și Matei Victor Chelemen au șanse să câștige trofeele juniorilor sub 14 ani

România are în concurs doi juniori care participă la turneele rezervate jucătorilor sub 14 ani, ambii având șanse reale să câștige trofeul.

Maia Ilinca Burcescu (cs 6) le-a învins în Grupa C pe Yeri Hong (Coreea de Sud) cu 6-3, 6-2 și pe Mora Carrocera (Argentina) cu 6-0, 6-1. Ultimul meci, împotriva cehoaicei Veronika Sekerkova (cs 3) are loc azi.

Românca are nevoie de un set pentru a juca în semifinale, unde va întâlni câștigătoarea Grupei D. Britanica Holle Smart (cs 4) și cehoaica Jana Kovackova (cs 8) au câte 2 victorii și se întâlnesc în meci direct.

La băieți, lucrurile sunt puțin mai complicate pentru Matei Victor Chelemen. El a fost învins în primul meci din Grupa C de slovenul Svit Suljic cu 4-6, 3-6, dar a trecut de americanul Izyan Ahmad (cs 7) cu 6-2, 6-4.

Pentru a se califica în semifinale, este obligat să-l învingă pe britanicul Lee Wright în două seturi, iar Suljic să piardă în același mod partida cu Ahmad.

Matei Victor Chelemenons jabeurMaia Ilinca Burcescuu14Wimbledon 2023Marketa Vondrousova