Florentina Ivănescu, aur la judo! Performanță uimitoare la proba de 63 de kg din partea sportivei de 20 de ani!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 02 iulie 2022, ora 21:35,
Florentina Ivănescu
Florentina Ivănescu

Florentina Ivănescu a câștigat azi aurul senioarelor de 63 de kg la European Open-ul de la Cluj, învingând în finala o reprezentantă a Serbiei.

Tânăra în vârstă de 20 de ani a fost felicitată de Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo. Acesta a avut câteva cuvinte și despre ceilalți sportivi români implicați la Europeanul de judo.

Ce mesaj i-a transmis Cozmin Gușă tinerei sportive!

„Junioara noastră (20 de ani) Flori Ivănescu a câștigat azi aurul senioarelor de 63 de kg la European Open-ul de la Cluj, dominându-și autoritar adversarele și oferindu-ne o finală electrizantă cu campioana Serbiei. Trebuie să recunosc că a fost cel mai frumos cadou primit de ziua mea, le mulțumesc și antrenorilor Gianina Andreica, Vali Ioniță și Cornel Pălărie!
Azi am mai luat un argint la 52 kg prin Elena Stere, un bronz la 66 kg prin Ioan Dzițac, dar foarte mult m-a bucurat revenirea Alexandrei Pop în 48 kg și bronzul reușit azi!
Din păcate vedetele noastre masculine din lotul olimpic și-au dezamăgit fanii, Adrian Șulcă și Laris Borș fiind învinși din primul tur, deși erau favoriți, iar Alex Raicu s-a accidentat din nefericire, îi aștept pe toți trei să ne recompenseze eforturile și susținerea la competițiile următoare.
Mâine intră în concurs “Greii” și sunt convins că o să vă dau vești despre medalii românești la judo.
HAI ROMÂNIA!”, a fost mesajul președintelui Federației Române de Judo.

Pe lângă Florentina Ivănescu, și Elena Stere a reușit să câștige un argint la proba de 52 de kilograme, Ioan Dzițac a câștigat bronzul la 66 de kilograme, iar Alexandra Pop a obținut un bronz la proba de 48 de kilograme.

florentinaivănescujudo