Florin Cernat a vorbit despre antipatia pentru Victor Pițurcă: „Nu mă chema la lot. Nici acum nu înțeleg de ce m-a ocolit mereu!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 25 martie 2023, ora 21:26,
Florin Cernat
Florin Cernat

Florin Cernat, fostul fotbalist român, a vorbit recent despre Victor Pițurcă, fostul selecționer al României.

Mai exact, Cernat a dezvăluit că nu l-a îndrăgit deloc pe Pițurcă din cauza faptului că nu l-a convocat niciodată la prima reprezentativă.

„Nu mă chema la lot. Nici acum nu înțeleg de ce m-a ocolit mereu!”

„Am avut o antipatie pentru Pițurcă fiindcă nu mă chema la lot. Nici acum nu înțeleg de ce m-a ocolit mereu.

E singurul regret al carierei mele, că nu mi s-a oferit șansa să fac mai multe pentru România. Așa a fost situația, ce să mai schimb? N-am înțeles niciodată și nici n-am să înțeleg de ce mi s-a închis ușa!? Mi s-a părut ciudat să nu fiu chemat, deși jucam constant la Dinamo Kiev, eram în Champions League

Am încercat să aflu motivul, dar am abandonat. Am simțit la un moment dat nevoia să-l întreb direct pe Pițurcă, dar n-am reușit. Am lăsat-o așa!

Mă convocase atunci la primul meci după ce a devenit selecționer, am venit în țară, dar, cu două ore înainte de reunire, m-a anunțat Dan Apolzan că nu mai fac parte din lot. Și de atunci n-am mai fost solicitat niciodată. Am suferit, fiindcă îmi doream enorm să joc pentru România. Evoluasem și la U21, am fost și căpitan acolo, iar pasul firesc era spre prima reprezentativă. Dar acolo s-au blocat la un moment dat toate porțile

Ajunsesem să-l antipatizez fiindcă nu mă convoca, fără niciun motiv clar. Dar emoțiile s-au mai topit, nu sunt genul care să țină ură pe cineva. Era însă foarte frustrant să văd cum Ghioane pleca la lot, iar eu rămâneam la Kiev. Eram colegi în Ucraina, Tibi merita din plin să meargă la națională. Dar pe numele meu nu venea nicio telegramă”, a spus Florin Cernat, potrivit ProSport.

nationala RomanieiFlorin Cernatvictor piturca