Florin Manea, dezvăluiri din culisele mercato. O echipă mare s-a interesat de Drăgușin

Radu Drăguşin a ajuns în iarna anului 2024 la Tottenham, însă fundaşul român nu a oferit până acum cele mai bune prestaţii în Premier League. Cu toate acestea, valoarea jucătorului de 23 de ani l-a făcut să fie în continuare pe lista unor cluburi mari din Europa care doreau să îşi întărească defensiva.
Recent, agentul lui Drăguşin, Florin Manea, a dezvăluit ce club din elita Europei s-a interesat de serviciile stopperului.
Paris Saint-Germain s-a interesat de Radu Drăguşin
Prezent în cadrul unei emisiuni, impresarul jucătorului român a dorit să arate că în ciuda accidentării şi prestaţiilor sub aşteptări de la Tottenham, Drăguşin a rămas în continuare un jucător văzut bine în Europa. Astfel, Manea a declarat că Paris Saint-Germain, “regina” Europei s-a interesat de serviciile sportivului de 23 de ani.
“Radu este, deocamdată, ‘perla coroanei’, ăsta e adevărul.
Am vorbit cu actualii câștigători Champions League.
(n.r. PSG?). Da, cu ei am vorbit. Pentru Radu m-au sunat, dar nu pot să dau din casă“, a spus Florin Manea, potrivit digisport.ro.