Florin Manea, în război cu Rapidul!?: „Mi se pare lipsă de respect!/ Numai bani să iasă!”. Ce l-a deranjat pe agentul de jucători!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 10 mai 2022, ora 21:29,
Florin Manea
Florin Manea

Florin Manea, agent de jucători, este deosebit de supărat pe cei de la Rapid. Fiind un suporter al clubului bucureștean, acesta a avut parte de o surpriză neplăcută la un meci din Liga 1, chiar pe Giulești.

Se pare că, Florin Manea este foarte deranjat de gestul celor de la Rapid. Un banner cu reclamă pentru unul dintre  sponsorii clubului, a fost amplasat chiar peste placheta care denumește o zonă a stadionului cu numele tatălui său, Nicolae Manea.

„Se pare că la Rapid se doresc mai mult banii decât orice!”

„La meciul cu Botoșani când am fost, pe tribuna unde scrie numele lui tata, ”Nicolae Manea”, a fost pusă o mare reclamă cu Shaormerie Băneasa! Nu mi-au cerut acceptul să pună numele lui tata acolo, dar am fost bucuros când au făcut-o. Dar să pui shaorma Băneasa pe numele lui Nae Manea, mai trebuie să pună ”la plăcinte” pe Lupescu, ”La Sarmale” pe Codreanu, Ion Pop. La mici și așa mai departe.

Mi se pare lipsă de respect și de asta n-am mai venit la stadion. Nu vreau să văd mizeria aia pusă peste tata. Ori să o dea jos, ori să dea jos numele tatălui meu. Nu mi se pare normal ca o legendă a Rapidului să fie tratată așa. Se pare că la Rapid se doresc mai mult banii decât orice. Așa că facem orice. Nu mai contează Nae Manea, Codreanu, Ion Pop sau alții. Numai bani să iasă!”, a declarat Florin Manea, pentru ProSport.

Mutu, pedepse după meciul cu Craiova!? Cine va fi mustrat! Citește chiar aici!

giulestirapid#florinmanea