Florin Tănase, anunț pentru suporterii FCSB-ului: „Ne întoarcem pe Arena Națională sau în Ghencea”

FCSB a învins-o pe FC Argeș, cu 2-1, într-un meci disputat la Buzău, duminică seară, în etapa a 14-a a Ligii I. Florin Tănase a revenit pe gazon, după ce a fost accidentat. Mijlocașul a anunțat că vicecampioana ar putea juca pe arena din Ghencea.
„Am avut probleme cu glezna, mă bucur că am putut să joc în această seară și că Tavi a ajuns la timp și ne-a ajutat. Suntem fericiți pentru cele trei puncte, pentru că a fost o perioadă grea pentru noi. Ne întoarcem pe Arena Națională sau în Ghencea.
A fost o perioadă foarte grea, ne uitam unul la altul și chiar glumeam că suntem o echipă de handbal. Bine că sunt sănătoși colegii. Trebuie să muncim și să ne apropiem de primul loc. Nu mai jucasem de două săptămâni, nu știu cum au reușit să se antreneze în camere unii dintre jucători. Contează banca de rezerve foarte mult. Nu contează cum începi meciul, ci cum îl termini. Asta e vorba domnului Hagi„, a declarat Florin Tănase după meci, la DigiSport.