Florin Tănase ar putea rămâne la FCSB şi în partea a doua a sezonului: ,,Nu e disperat să plece”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 03 ianuarie 2022, ora 09:54,
Florin Tănase
Florin Tănase

Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului, are şanse mari să plece de la echipa ,,roş-albastră” în această iarnă, dacă pe numele său va veni o ofertă de nerefuzat.

Însă sunt şanse mari ca Tănase să joace şi în 2022 tot la FCSB. Victor Becali, fost agent de fotbalişti, spune că fotbalistul de 27 de ani ,,nu este disperat să plece”.

CITEȘTE ȘI Intențiile lui Florin Tănase, date de gol! Ce ar urmări fotbalistul de la FCSB cu transferul în Emirate

,,Gigi cerea la un moment dat cinci milioane, i-a mărit salariul şi a redus clauza de reziliere, un gest foarte frumos din partea lui. Gigi nu îşi doreşte să plece Tănase, Gigi are nevoie de el, dar dacă asta e clauza nu are ce face. Tănase a fost de multe ori în situaţia asta şi nu s-a legat.

El spune: ‘Dacă plec, bine, dacă nu, data viitoare’, nu este un băiat disperat să plece. Sigur că şi-ar dori, oricine îşi doreşte. Sunt convins că într-o zi o să vină şi un contract bun pentru el.”, a declarat Victor Becali, pentru Telekom Sport.

Citeşte şi Răsturnare de situație cu privire la transferul lui Florin Tănase! Decizie de ultimă oră luată de Gigi Becali

fcsbtransferflorin tanaseliga 1victor becali