Florinel Coman, gata să-și relanseze cariera la FCSB! Ce titular dispare după revenirea lui "Mbappe"

Coman
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani al roș-albaștrilor pare că a scăpat de problemele medicale care l-au urmărit în ultimul an și jumătate, astfel că acum este pregătit să revină la forma dinaintea accidentărilor!
Florinel Coman a jucat titular în amicalul cu CS Mioveni, semn că Toni Petrea se poate baza pe serviciile sale chiar la duelul cu CFR Cluj, programat duminica viitoare. Revenirea lui Coman dă peste cap însă tot planul tactic pentru FCSB, iar Mihai Stoica a dezvăluit că Octavian Popescu va fi nevoit să își schimbe poziția din teren, pentru a-i face loc lui "Mbappe de România".
Astfel, Coman va juca în flancul stâng al atacului, Octavian Popescu în dreapta, iar Andrei Cordea, unul dintre titularii de drept din prima parte a sezonului, va trece pe banca de rezerve.

„Da, Tavi Popescu a jucat dreapta și Coman în stânga, Coman poate juca doar în stânga. Dacă joacă Florinel, e clar că Tavi trece dincolo. Îi vine mai bine lui Tavi în stânga, dar poate juca în orice zonă a terenului. Nu e neaparat, ca fiind dreptaci, să joace doar în stânga. El are un dribling variat. Coman e de picior drept, are explozie, dar Tavi are alt dribling.
Problema e alta. Coman nu poate juca în dreapta. E adevărat că Octavian Popescu dă cel mai bun randament în stânga, dar poate juca și în dreapta. Dacă cineva îl urmărește, poate vrea să-l vadă pe mai multe posturi, poate fi bine. Noi am bătut CFR-ul cu Tavi Popescu dreapta. Coman a mai jucat la juniori vârf, a fost încercat și la noi număr 9, dar nu e de acolo. El e atacant lateral stânga, indiscutabil.
Popescu are 19 ani, e adevărat că îi convine mai mult în stânga, dar am discutat cu el și i-am spus că trebuie să fii la fel de bun și în dreapta. El e jucător dezechilibrant, nu e liniar. Nu are viteza lui Coman acum, e adevărat, dar are doar 19 ani. În 4-3-3 poate juca și inter, pentru că are viziune”, a spus Mihai Stoica, potrivit telekomsport.ro.
Citește și Motivul pentru care Florin Tănase nu a mai plecat de la FCSB: ,,E incredibil”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























