Florinel Coman s-a accidentat din nou! Ce s-a întâmplat cu fotbalistul român la ultimul antrenament al lui Cagliari

Articol de Ionuț Nichita - Publicat marți, 06 mai 2025, ora 21:00,
Florinel Coman
Florinel Coman

Florinel Coman s-a accidentat din nou la Cagliari. Ultimele vești din Italia despre starea de sănătate a internaționalului român nu sunt deloc bune. Fostul atacant de la FCSB a acuzat dureri la tendonul lui Ahile și este incert pentru Cagliari – Como, în etapa a 36-a din Serie A.

Florinel Coman s-a accidentat din nou

Florinel Coman a fost rezervă și a bifat 12 minute în Cagliari – Udinese, scor 1-2, pe 3 mai. La ședința de pregătire de marți, 6 mai, internaționalul român s-a antrenat separat de restul jucătorilor, din cauza unor probleme medicale.

Italienii au anunțat că Florinel Coman a acuzat dureri la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng. Cel mai probabil este vorba despre o recidivă, ținând cont că fotbalistul împrumutat de Cagliari de la Al-Gharafa s-a accidentat serios la tendonul lui Ahile în luna martie.

Deși situația lui Coman va fi atent monitorizată de italieni, jucătorul român rămâne incert pentru duelul Cagliari – Como, sâmbătă, de la ora 16.00.

Italienii sunt optimiști și nu exclud o recuperare pe ultima sută de metri în cazul lui Coman, care să fie măcar pe banca de rezerve la duelul contra echipei lui Cesc Fabregas.

Florinel Coman