Fost coleg și viitor adversar, Hanca îl avertizează pe Sorescu despre Polonia: „Trebuie să uite ce era în România”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 19 ianuarie 2022, ora 21:45,
Sergiu Hanca, Deian Sorescu
Sergiu Hanca, Deian Sorescu

Deian Sorescu este cel mai recent român care a ajuns în Polonia. Va evolua la Rakow Czestochowa, locul trei din Ekstraklasa.

Sergiu Hanca a vorbit despre transferul fostului său coleg de la Dinamo în prima ligă poloneză, acolo unde cei doi vor fi adversari. Mijlocașul lateral de 29 de ani a ajuns în ianuarie 2019 la KS Cracovia, echipă la care în momentul de față este și căpitan.

CITEȘTE ȘI –>> Cum va folosi Dinamo banii primiți din transferul lui Sorescu: „Sunt foarte multe de făcut”. Noi mutări: „A mai fost rezolvat un jucător”

Acesta este convins că Sorescu are calitățile necesare pentru a confirma în Polonia, dar îl avertizează că fotbalul din respectivul campionat este unul la cu totul alt nivel față de cel din România.

„Rakow este un club foarte bine organizat. Campionatul polonez este foarte bun, în fiecare an se vând fotbaliști de aici în Anglia, Germania pentru 10 milioane de euro. Este un campionat bun, se aleargă foarte mult.

Sorescu trebuie să uite ce era în România. Aici nu merge să păcălești pe nimeni, dacă într-un meci nu alergi, ești scos după 20 de minute. La noi, în România, după trei-patru goluri toată lumea vrea să se transfere. Sorescu va reuși în Polonia, are calitățile fizice care se cer aici. Îmi doresc ca el să reușească aici. Foarte mulți jucători români sunt doriți acum în campionatul Poloniei, pe lângă Sorescu. Cred că noi, românii care deja suntem aici, am deschis drumul pentru alți jucători români prin evoluțiile noastre”, a declarat Sergiu Hanca, pentru Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> OFICIAL | Deian Sorescu a plecat de la Dinamo! „Câinii” au anunțat transferul fostului căpitan

sorescudinamohancaekstraklasapolonia