Fost sportiv român, adus cu lanțuri în România! E acuzat că și-a împușcat mortal un compatriot

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 02 ianuarie 2022, ora 20:38,
Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Ștefan Achim (46 de ani) a fost extrădat din Franța și adus în lanțuri în România. Fostul sportive este acuzat de omor.

Acesta a fost adus în țară cu o mașină, legat în lanțuri, întrucât o companie aeriană a refuzat să-l transporte cu o cursă de linie, din motive de Securitate, conform publicației Gândul.

Ștefan Achim a fost luptător în Local Kombat la mijlocul anilor 2000 iar acm este considerat unul dintre cei mai periculoşi interlopi români. Extrădarea s-a produs în octombrie 2020, dar abia acum s-au aflat detaliile procedurii.

Achim a fost combatant în Legiunea Străină, unitate a Armatei Franceze. Fostul sportiv era urmărit internațional, după ce a împușcat mortal un tânăr de 21 de ani din Bacău.

În 2020, iubita lui Achim i-a intermediat o întâlnire cu un vânzător de software care să permită accesarea telefoanelor de la distanță. Din cauza unor neînțelegeri legate de tranzacție, Achim l-ar fi ucis cu 4 gloanțe pe hackerul Iulian Oancea. Achim a fugit apoi în Franța și a fost reținut în Hexagon pe 21 mai 2020. În ascunzătoarea lui Ștefan Achim a fost găsit inclusiv pistolul Makarov cu care l-a ucis pe Iulian Oancea.

Acum, Achim e încarcerat în țară în condiții de maximă siguranță și audierile sunt desfășurate exclusiv în sistem remote. Acuzat de omor, procesul lui va începe în primăvară.

Citește și VIDEO | Un cunoscut fotbalist s-a retras din activitate la 26 de ani, din cauza unei accidentări

lokal kombatlegiunea francezafrantaȘtefan Achim