FOTO | Reghe a aterizat la București, chiar în ziua în care s-a zvonit că ar merge la Craiova! Reacția antrenorului

Articol de Alexandru Dan - Publicat joi, 14 ianuarie 2021, ora 16:31,
reghe4
reghe4

Numele fostului antrenor al celor de la FCSB a fost propus pe banca celor de la CSU Craiova, formație care este nemulțumită de randamentul lui Corneliu Papură, căruia îi caută înlocuitor!

Craiova a remizat în prima partidă disputată în noul an, scor 0-0 contra celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, după ce a avut o evoluție modestă în fața revelației din Liga 1. În urma acestui rezultat de egalitate, atmosfera din Bănie este una tensionată, iar aducerea unui antrenor cu experiență este principala dorință a conducerii oltene.

După ce a fost vehiculat ca un posibil înlocuitor al lui Papură, Laurențiu Reghecampf, ultima dată la formația Al Wasl, a venit în România, alături de soția sa, Anamaria Prodan. La sosirea pe aeroportul din București, tehnicianul în vârstă de 44 de ani nu a dorit să vorbească despre o eventuală ofertă din partea Craiovei, în timp ce soția sa a răspuns negativ la întrebarea legată de o venire în Bănie a antrenorului.

Managerul general al Craiovei, Marcel Popescu, a vorbit despre posibilitatea ca Laurențiu Reghecampf să ajungă pe banca “juveților”, însă nu consideră că este nevoie de o schimbare în acest moment în tabăra „leilor”.

„Șumi și Reghe sunt antrenori interesanți. Nu știu care e mai aproape de Craiova, că nu știu unde au domiciliu. Cred că pe niciunul nu îl leagă ceva de Universitatea Craiova, iar ăsta e un club la care trebuie să mergi cu patimă. Ei au patimă pentru meserie. Nu ne grăbim să facem o schimbare. Discutăm lucrurile astea peste o lună, în funcție de rezultate. Nouă ne trebuie liniște acum!”, a spus Marcel Popescu, potrivit Pro Sport.

Citește și Oficialii celor de la CFR sunt revoltați: “Asta vom face dacă FCSB nu va intra în carantină!”

realitateacraiovaantrenor craiovareghe