Francesco Totti a declanșat scandalul momentului din Italia: ”Rămâi pe partea dreaptă a istoriei”

Articol de Ionuț Nichita - Publicat marți, 18 martie 2025, ora 09:00,
totti
totti

Francesco Totti (48 de ani) este implicat într-un scandal de proporții în Italia. Simbolul Romei a acceptat să participe pe 8 aprilie la o ceremonie organizată de o casă de pariuri, la Palatul de Gimnastică din Moscova.

Francesco Totti a ajuns protagonistul unei dezbateri aprinse din Italia

Capitala Rusiei este plină de panouri în care este anunțată sosirea lui Totti la evenimentul respectiv. ”Împăratul vine la a treia Romă” este mesajul alăturat imaginilor cu legendarul decar.

Decizia idolului fanilor AS Roma a stârnit critici în societatea din ”Cizmă”. Mulți italieni sunt deranjați profund de faptul că Francesco Totti este dispus să meargă în Rusia, țară care a declanșat războiul din Ucraina pe 24 februarie 2022.

Andrea Massaroni, coordonator la Roma al organizației +Europa, se numără printre cele mai importante voci din polemică. El i-a cerut legendei fotbalului italian să își regândească poziția.

Massaroni, mesaj pentru Totti: ”Nu te asocia cu cei care calcă în picioare drepturile omului și democrația”

”Francesco Totti reprezintă pentru Roma, pentru Italia și pentru milioane de oameni din lumea întreagă mai mult decât un mare campion: e un simbol al generozității, al sufletului, al valorilor.

Facem un apel sincer și afectuos: Francesco, Roma te iubește pentru inima ta! Nu te asocia cu cei care calcă în picioare drepturile omului și democrația. Rămâi pe partea dreaptă a istoriei.

Va veni vremea să primești afecțiunea fanilor tăi ruși și bieloruși. Dar nu acum, când regimul de la Minsk reprimă sângeros orice libertate, iar cel de la Moscova readuce războiul în Europa, răpește copii, condamnă la închisoare sau își ucide adversarii.

Îi cerem lui Francesco Totti să facă un gest important: să renunțe la acest eveniment, alegând în mod clar valorile libertății și respectului pentru drepturile omului, moștenirea comună a orașului nostru, a țării noastre și a Europei”, i-a transmis Massaroni lui Totti, conform publicației Gazzetta dello Sport.

francesco totti