Franz Stolz și-a fixat obiectivul în Giulești la revenire: „Vreau să duc Rapid în cupele europene”

Franz Stolz a revenit la Rapid în actuala perioadă de mercato. Deși contractul portarului cu giuleștenii s-a încheiat la finalul sezonului recent încheiat, clubul de sub Podul Grant a convenit cu Genoa ca acesta să fie prelungit pe încă un an.
Franz Stolz, obiective mărețe pentru noul sezon la Rapid: „Vreau să duc Rapid în cupele europene”
Franz Stolz a fost readus la Rapid în actuala perioadă de mercato. Într-un interviu oferit pentru Rapid TV, portarul a mărturisit că se bucură extrem de tare că a revenit la formația din Giulești, iar obiectivul său personal e să o readucă pe formația de sub Podul Grant în cupele europene. Totodată, jucătorul austriac a transmis că se simte foarte bine sub comanda noului antrenor, Costel Gâlcă.
„Sunt foarte fericit că m-am întors și abia aștept să înceapă noul sezon! Am crezut că s-a terminat pentru mine, dar până la urmă m-au convins să revin. Sper că va fi decizia corectă și acum sunt foarte fericit că sunt aici.
Am vorbit cu noul antrenor și cu noul director sportiv și, de asemenea, președintele a vorbit cu mine și chiar au încercat să mă întorc la Rapid și până la urmă m-au convins.
Dacă nu mă simțeam bine la Rapid, nu mă întorceam! Am fost foarte impresionat de la început de stadion și de fani. Asta m-a impresionat foarte mult și acesta este un motiv foarte important pentru care eu am vrut să mă întorc, pentru că simt că există ceva ce putem realiza în sezonul următor și vreau să fac parte din asta. Vreau să termin ce am început aici, anume ca Rapid să revină în cupele europene.