FRF a fost amendată de UEFA cu peste 700.000 de euro din cauza ultrașilor în ultimii 5 ani. Record negativ în 2024

Naționala României a câștigat ”la masa verde”, scor 3-0, meciul cu Kosovo, abandonat de adversari în prelungirile partidei, dar UEFA a dictat Federației Române de Fotbal amenzi în valoare totală de 128.000 de euro și suspendarea terenului pentru următorul meci pe care echipa națională a României îl va disputa pe teren propriu în Liga Națiunilor.
FRF a plătit amenzi de peste 700.000 de euro din cauza ultrașilor în ultimii 5 ani
Este cea mai mare penalitate financiară primită de FRF în ultimii cinci ani din cauza comportamentului neadecvat al ultrașilor. Federația română a devenit client fidel al comisiilor UEFA.
În 2023, după incidentele de la meciul România – Kosovo 2-0 din preliminariile EURO 2024, UEFA a decis să amendeze Federația Română de Fotbal cu 52.000 de euro și, la fel ca acum, a obligat echipa noastră națională să dispute următorul meci organizat pe teren propriu în spatele ușilor închise. Era vorba de meciul cu Andorra, însă FRF a reușit să umple stadionul cu copii sub 14 ani.
Amenzi de 263.500 de euro în 2024. Record negativ
În ultimii cinci ani, FRF a plătit amenzi în valoare totală de 737.250 de euro din cauza fanilor din peluză. Numai în 2024, UEFA a amendat forul condus de Răzvan Burleanu cu 263.500 de euro.
Pe lângă amenda actuală de 128.000 de euro, FRF a mai fost sancționată în această ediție din Liga Națiunilor cu 55.500 de euro, pentru incidentele provocate de ultrași la România – Lituania 3-1. UEFA a mai obligat FRF să închidă și un sector de 3.000 de locuri la meciul de acasă, cu Kosovo. La aceste sume se mai adaugă cei 40.000 de euro plătiți de Federația română pentru comportamentul discriminatoriu al suporterilor tricolori în meciurile de la EURO 2024 cu Ucraina, Belgia şi Olanda.
Amenzile plătite de FRF în ultimii patru ani
- 263.500 de euro – amenzile primite de FRF în 2024
- 210.500 de euro – amenzile primite de FRF în 2023
- 139.750 de euro – amenzile primite de FRF în 2022
- 123.500 de euro – amenzile primite de FRF în 2019
Amenzile primite de FRF în preliminariile EURO 2024 și la turneul final din Germania:
- 50.250 de euro: Andorra – România 0-2
- 17.500 de euro: România – Belarus 2-1
- 25.750 de euro: Kosovo – România 0-0
- 34.000 de euro: Elveția – România 2-2
- 52.500 de euro: România – Kosovo 2-0
- 40.000 de euro: EURO 2024