FRF, anunț despre cei 4 accidentați din lotul României pentru EURO

Selecționerul a convocat 26 de jucători pentru Campionatul European, însă una dintre probleme este că 4 dintre fotbaliști sunt accidentați.
”Am înțeles că totul e ok. Am discutat cu ei, s-au simțit bine. Am discutat mai mult cu Burcă, el este cel care a avut cea mai grea stare din punct de vedere a sănătății. S-a antrenat normal, chiar înainte de amicalul cu Liechtenstein. A făcut separat, dar efort aproape maxim a făcut. Nu cred că este ceva grav, e ceva care este recuperabil 100%. Bineînțeles, ca jucător al lotului poate fi luat în calcul, ca titular doar Edi vă decide.
Rus e ok, se pare că nu e așa îngrijorătoare starea medicală a echipei așa cum a părut.
Și Alibec era ok, chiar nu știu amănunte despre operația lui Alibec. Ce a fost, a fost. Exact, putem avea tot lotul apt pentru primul meci.
Nivelul de pregătire este diferit de starea fiecăruia. În funcție de ce răspunsuri ne dau la antrenamente, unde și cum suntem, Edi își va face o clară idee asupra primului 11”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport Matinal.
Răzvan Marin, Denis Alibec, George Pușcaș și Adrian Rus sunt jucătorii care au anunțat probleme medicale, însă Mihai Stoichiță (70 de ani) a dat asigurări că cei 4 vor putea evolua la EURO.