FRF, reacție oficială despre lista cu posibilii selecționeri ai României: „S-au strâns rezultatele!”

Federația Română de Fotbal întârzie deocamdată să numească înlocuitorul lui Mirel Rădoi pe banca primei reprezentative, la mai bine de o lună de când tehnicianul în vârstă de 40 de ani și-a anunțat plecarea!
Naționala României pare că nu mai reprezintă o prioritate pentru antrenorii români, iar refuzurile lui Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au ilustrat cel mai bine acest lucru. Cu toate acestea însă, șefii de la Casa Fotbalului ar avea deja o listă pregătită, iar Andrei Vochin, membru în Comisia Tehnică a FRF, a oferit mai multe detalii.
Acesta a recunoscut că, într-adevăr, există un repertoriu al federalilor și a dezvăluit cum vor decurge negocierile dintre șefii fotbalului românesc și variantele pentru postul de selecționer.
„Am făcut pe o listă, pe care au fost nişte nume la nivelul Comisiei Tehnice. Nu e corect că au apărut cele 10 nume, din partea cui a dat-o. S-au strâns rezultatele, echipa de negociere e formată din preşedinte şi din directorul tehnic. Am înţeles că cei de pe listă vor fi contactaţi, toţi. Sunt 15-16 oameni în Comisia Tehnică. Vor totaliza voturile şi cei cu cele mai multe voturi vor fi contactaţi”, a spus Andrei Vochim, la Telekomsport.
Cei 10 antrenori aflați pe lista FRF pentru postul de selecționer
Adrian Mutu
Ladislau Boloni
Costel Gâlcă
Liviu Ciobotariu
Laurenţiu Reghecampf
Daniel Isăilă
Victor Piţurcă
Edi Iordănescu
Emil Săndoi
Adrian Ursea