Gabi Tamaș, savuros la oficializarea noii sale funcții: „Jucător pe teren, președinte după antrenament”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 13 iulie 2021, ora 19:08,
Gabi Tamaș
Gabi Tamaș

Lucrurile se pun la punct și la FC Volntari, în vederea noului sezon al Ligii 1, care va începe în câteva zile.

După ce a avut loc prezentarea noilor echipamente de joc pentru stagiunea următoare, ilfovenii au făcut schimbări și la nivel de organigramă, nu doar în privința lotului. Gabi Tamaș a fost numit drept noul președinte-jucător al celor de la FC Voluntari.

Acesta a fost prezentat în mod oficial în cadrul unei conferințe susținute astăzi și a explicat ce rol va avea de acum încolo la echipa care a evitat retrogradarea în sezonul trecut.

”Numai zâmbete pe buze, înseamnă că sunteți mulțumiți. Este o onoare pentru mine să fiu președinte al unui club de fotbal. Când te apuci de fotbal, te gândești mereu, poate o să joci la un Mondial, la un European, apoi te gândești dacă poți conduce un club. Uite, soarta m-a făcut și președinte.

Vom încerca să schimbăm, nu putem multe din prima, dar încet, încet, vom face ceva măreț la Voluntari. Sâmbătă sunt jucător, avem meci, apoi îmi iau costumul și vin să explic în fața dumnevoastră ce s-a întâmplat.

Sunt jucător pe teren, președinte după ce termin antrenamentul. Nu pot să mă duc în vestiar și să îi spun lui Mister să se dea mai încolo. El este șeful! O să fiu vocal, dar n-o să mă vedeți pe mine la televizor, la emisiuni, să dau explicații, că nu-s la Survivor!”, a spus Tamaș, într-o conferință de presă.

CITEȘTE ȘI –>> MODA PREȘEDINTELUI-JUCĂTOR, BREVETATĂ LA VOLUNTARI! GABI TAMAȘ A FOST NUMIT ȘI ÎN FRUNTEA CLUBULUI ILFOVEAN

realitateafc voluntarigabi tamaspresedintejucatorliga 1