George Pușcaș lasă Reading pentru Serie B! Anunțul făcut de presa italiană

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat miercuri, 10 august 2022, ora 16:26,
George Pușcaș a jucat în a doua jumătate a sezonului trecut tot în Serie B, la Pisa, pentru care a marcat 8 goluri în 18 meciuri
George Pușcaș a jucat în a doua jumătate a sezonului trecut tot în Serie B, la Pisa, pentru care a marcat 8 goluri în 18 meciuri

Clubul italian de fotbal Como a ajuns la un acord de principiu cu echipa engleză de ligă secundă Reading pentru transferul atacantului român George Puşcaş în Serie B.

George Pușcaș ar putea juca la Como alături de mijlocaşul spaniol Cesc Fabregas

Pentru ca tranzacţia să se realizeze lipseşte doar acordul internaționalului român, relatează TuttoMercatoWeb.com.

Puşcaş, care în sezonul trecut a fost împrumutat de Reading la altă echipă din Serie B, Pisa, ar putea fi atras de faptul că la Como ar juca alături de mijlocaşul spaniol Cesc Fabregas.

Puşcaş (26 ani), produs al clubului Inter Milano, a mai jucat în Italia la Bari, Benevento, Novara şi Palermo.

De internaţionalul român s-au mai interesat în această vară şi alte cluburi din Peninsulă, precum Sampdoria, Cagliari şi Parma.

George Pușcaș a fost dorit și de Parma

George Pușcaș a fost în vederile celor de la Parma, undea putea fi coleg cu Dennis Man dar și cu Valentin Mihăilă. Pușcaș a evoluat la Pisa sezonul trecut însă clubul a decis să nu plătească clauza pentru achiziționarea românului de la Reading.

Apare un nou nume pentru atacul Parmei. Conform informațiilor relatate de TMW, ‘cruciații’ ar fi testat terenul pentru George Pușcas, atacantul român care în prezent aparține de englezii de la Reading.

Pușcaș este un jucător destul de experimentat în fotbalul italian și s-a descurcat bine la Pisa în sezonul trecut.

Pușcaș, coechipier cu Man și Mihăilă în naționala României, poate juca atât ca primul, cât și ca al doilea atacant. În Serie B a evoluat deja pentru Bari, Benevento, Novara, Palermo și Pisa”, scriau cei de la ParmaLive la începutul lui iulie.

La sfârșitul lunii iunie s-a zvonit că este dorit de Rapid, dar unul dintre cei doi acționari, Victor Angelescu, a informat că echipa giuleșteană nu îl va transfera.

readinggeorge pușcașserie Bcomo