Gest superb al Cristinei Neagu. Handbalista își donează tricoul pentru o licitație caritabilă

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 15 aprilie 2022, ora 08:31,
Neagu
Neagu

Fosta handbalistă Valeria Motogna trece printr-o adevărată dramă, după ce, Patrick, băiețelul său a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută. Tratamentul este extrem de costisitor, iar multe cluburi de handbal și sportive i-au sărit în ajutor.

Pentru a strânge o parte din bani, CSM București a decis să scoată la licitație un tricou al Cristinei Neagu cu semnăturile tuturor colegelor de la echipa bucureșteană, de membrii staff-ului și de Gabriela Szabo. Tricoul a fost scos la licitație și va fi primit de cel care va oferi suma cea mai mare, în comentarii. Licitația durează până joi, 21.04.2022Câștigătorul va primi și o invitație dublă la meciul din EHF Champions League, cu Team Esbjerg (01.05.2022 – Sala Polivalentă).

„Alături de Patrick!

#CSMBucuresti este alături de Valeria Motogna, fosta mare handbalistă, care trece prin momente dificile cu băiețelul ei, Patrick. Acesta a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută, la vârsta de un an și 10 luni!

Pentru a susține familia Valeriei, am decis să oferim tricoul Cristinei Neagu, semnat de jucătoarele echipei noastre, de membrii staff-ului și de dna Gabriela Szabo, celui care va oferi suma cea mai mare, în comentarii!

Câștigătorul va primi și o invitație dublă la meciul din EHF Champions League, cu Team Esbjerg (01.05.2022 – Sala Polivalentă)!

Prețul de pornire al acestuia este de 1000 RON, iar licitația este deschisă până joi, 21.04.2022. Câștigătorul va transfera suma de bani direct în conturile familiei

Pușcaș Motogna Vasile Gabriel:

RO92BTRLRONCRT0353543601…..RON

RO42BTRLEURCRT0353543601…..EURO

paypal.me/patrickthechamp

De asemenea, orice sumă donată este binevenită!

Mulțumim!”, au scris reprezentanții clubului CSM București, pe Facebook.

 

Valeria Motognahandballicitatiecristina neagu