Gheorghe Hagi își propune să ducă Farul în play-off

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat într-o conferinţă de presă, că obiectivul formaţiei sale în sezonul 2024-2025 al Superligii este intrarea în play-off-ul competiţiei.
Tehnicianul speră ca echipa lui să arate bine încă din primul meci al noului sezon, cu Unirea Slobozia, chiar dacă spune că mai are timp să definitiveze lotul de jucători.
„Suntem la început de drum. Un an nou în care trebuie să facem minim ce am făcut anul trecut, adică să încercăm să intrăm în play-off. Începem cu o mentalitate foarte bună, cu o muncă foarte bună. În perioada de vară lucrurile se mişcă foarte mult, vom vedea apoi ce se întâmplă. Noi vrem să facem un fotbal bun, să ne mulţumim suporterii. Astea sunt în mare lucrurile care ne interesează. Mai avem timp în această perioadă să lucrăm. Sperăm ca mâine să arătăm foarte bine. Am lucrat foarte bine chiar şi în condiţii de căldură, sper ca mâine să facem un meci foarte bun şi din prima etapă să încercăm să ne impunem, să avem o mentalitate de învingători. Chiar dacă întâlnim o echipă care abia a promovat, are un antrenor tânăr foarte bun. Din acest punct de vedere e o echipă cu care ne va fi greu, dar trebuie să marcăm goluri. Am văzut că şi ei au au făcut mişcări, au adus jucători de prima ligă. Cred eu că Slobozia a construit o echipă bine echilibrată, bună. Ştiu ce joacă, şi ofensiv şi defensiv. I-am urmărit foarte mult şi anul trecut, joacă foarte bine ambele faze, e o echipă greu de desfăcut”, a declarat Hagi.
Meciul de debut al noului sezon al Superligii, dintre Farul Constanţa şi Unirea Slobozia, se va disputa astăzi, 12.07, de la ora 18.30, pe stadionul din Ovidiu.