Gheorghe Ştefan, eliberat din închisoare după doar 50 de zile, deşi a primit o condamnare de patru ani

Gheorghe Ştefan, fostul finanţator al Ceahlăului Piatra Neamţ, a fost eliberat din închisoare după doar 50 de zile, deşi primise o condamnare de 4 ani.
Fostul patron de echipă a ieşit din închisoare la 50 de zile după ce era condamnat în dosarul Giga TV. Acesta a ieşit din spatele gratiilor, după ce a cerut eliberarea condiţionată.
Citeşte şi POVESTE FABULOASĂ CU ION ŢIRIAC: ,,A PIERDUT TOŢI BANII DUPĂ CE A PARIAT DE 13 ORI LA RÂND”
,,În temeiul art. 587 Cod de procedură penală, admite cererile de liberare condiţionată formulate de persoana condamnată S.G., deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa (…) Tribunalului Bucureşti (…), modificată şi definitivă prin decizia (…) Curţii de Apel Bucureşti. Raportat la art. 60 alin. 2, alin. 6 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiţionata a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei.”, apare în decizia Judecătoriei Târgu Mureş.
Gheorghe Ştefan, cel care controla Giga TV, a fost acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei, care fusese retrasă în septembrie 2013.