Gică Hagi e convins, după Sepsi OSK – Farul 0-1: ”Să fim sinceri”

Articol de Dan Istratie - Publicat luni, 19 februarie 2024, ora 21:55,
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

 

„Știam că întâlnim o echipă foarte bună, care știe fotbal. Am suferit, cred că victoria ne mulțumește, dar Sepsi a făcut un meci foarte bun. Am avut și noi momentele noastre, în special repriza a doua, am creat puțină presiune pe linia lor de fund.

Cred că Sepsi a făcut un meci bun. Așa sunt toate meciurile. Când toată lumea se luptă, cu oricine ai juca sunt meciuri grele, trebuie s-o faci bine în teren.

Astăzi am avut noroc, să fim sinceri. Ei au dominat, au controlat meciul de la cap la coadă. Noi am știut să ne apărăm bine și mă bucur. Sunt momente și momente, am luat cele trei puncte care sunt foarte, foarte importante.

Toate meciurile sunt foarte grele, vom întâlni o echipă (n.r. – Oțelul Galați) care aleargă, face presiune, face lucruri tot timpul în față. O să fie mici detalii care o să facă diferența”, a spus Gică Hagi, la flash-interviul de după partidă.

sepsifarul constanțagica hagi