Gică Hagi, lecție pentru Gigi Becali: „Acel jucător doar acolo trebuie să joace, altfel devine vulnerabil!

Articol de Alexandru Dan - Publicat sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 14:08,
gică-hagi
gică-hagi

„Regele” a avut un sfat pentru finanțatorul de la FCSB, Gigi Becali, referitor la poziția corectă din teren a unui jucător de bază al roș-albaștrilor!

Gheorghe Hagi (55 de ani) a vorbit despre poziția pe care ar trebui să o ocupe Florinel Coman (22 de ani) pentru a da cel mai bun randament. „Regele” îl cunoaște foarte bine pe actualul fotbalist de la FCSB, din perioada petrecută de acesta la academia Viitorului.

Pentru mine, Coman trebuie să joace numai în atac, nu să vină în apărare. Cu cât vine în apărare, cu atât devine vulnerabil. E prea departe poarta de el. Sunt trei jucători care mie îmi plac foarte mult. Man, Coman şi…? Şi cel pomenit înainte, nu mai zic că e fi-miu. Sunt trei jucători în care am mare încredere. Sunt jucători de competiţii europene şi chiar mai mult. Depinde de cursul lor, dar au un potenţial enorm. Aşa că în atac stăm bine!„, a declarat Hagi pentru Telekom Sport.

Ulterior, Hagi a dat un exemplu cu un alt caz, în care tot un fost jucător al celor două formații, nu îndeplinea corect sarcinile din teren.

Această discuție am avut-o și cu George Țucudean când a venit la Viitorul. El făcea alunecări. I-am spus că trebuie să fie rapid și inspirat în fața porții. 

În opinia mea, astfel de fotbaliști trebuie să fie focusați 80% pe faza de atac și doar 20% pe cea defensivă”, a mai completat „Regele”.

Florinel Coman a ajuns în anul 2011 la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și a evoluat până în anul 2017 pentru formația de la malul mării, de unde a fost transferat la FCSB.

5.500.000 de euro este cota de transfer a lui Florinel Coman, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Citește și VIDEO | Viorel Moldovan știe care este cheia succesului în derby-ul cu FC U Craiova!

comanfcsbsfat hagiliga 1gigi becalirealitateahagi