Gică Hagi, nemulţumit după înfrângerea Farului cu Chindia: ,,Am fost zero în atac”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 septembrie 2021, ora 18:19,
Gică Hagi/Sursa foto: Captură Digi Sport
Gică Hagi/Sursa foto: Captură Digi Sport

Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul Constanţa, a reacţionat la finalul jocului pe care formaţia pregătită de acesta l-a pierdut în deplasare.

Dobrogenii au fost învinşi de către cei de la Chindia Târgovişte, după ce Daniel Popa, fostul atacant al lui Dinamo, a reuşit o dublă.

,,Regele” a declaart că echipa sa nu a făcut cel mai bun meci, iar pe fază de atac formaţia de la malul mării nici nu a contat.

,,Un meci slab, lent, previzibil. N-am fost cei care eram înainte, chiar dacă noi am dat ritmul jocului. Am făcut două greșeli mari, așa degeaba în atac construiești sau circulă mingea bine, dacă n-ai în față combinațiile și nu depășești, n-ai superioritate numerică, nu intri să vezi poarta. În atac, am fost zero.

Eu pot să fiu supărat pe echipă, echipa câștigă meciurile sau le pierde, nu un jucător. Un jucător poate face o eroare, dar nu e fundamental. Echipa a suferit pentru că n-a marcat.”, a declarat Gică Hagi, la finalul jocului cu Chindia.

Farul - Chindia © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Farul – Chindia © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Citeşte şi FARUL PIERDE CU CHINDIA! SCORUL FINAL AL JOCULUI DE PE ,,ILIE OANĂ”

gica hagirealitateafarulchindialiga 1