Gică Hagi, un nou discurs manifest: Nu v-am zis că o să cădem în groapă?

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 01 octombrie 2022, ora 12:03,
Gică Hagi
Gică Hagi

Gică Hagi a avut un nou discurs manifest după ce România a retrogradat în Liga Naţiunilor. „Regele” anunţă că doar prin construcţie putem începe să avem rezultate şi să sperăm la o calificare la Euro 2024.

„Cred eu că suntem cu toţii lămuriţi în momentul de faţa că e o perioadă foarte grea în care am ajuns, cum am spus. Şi de data asta am văzut lucurile destul de bine, în ultimii doi ani tot v-am spus că e nevoie de o construcţie serioasă, foarte bună, cu toate că directorul tehnic de la naţională (n.r. Mihai Stoichiţă) n-a fost de acord, dar am dreptate, şi-a dat seama că am dreptate.

Şi numai în felul ăsta putem ajunge să fim competitivi, pentru că v-aţi lămurit cu toţii că suntem într-o perioadă foarte dificilă, grea. Trebuie să producem rezultate şi, ca să produci rezultate, trebuie să construieşti o echipă puternică la nivel european şi mondial, aşa cum am fost şi noi.

Practic, trebuie o construcţie foarte bună. În rest, pot veni rezultate, azi mai bune, mâine mai puţin bune, decepţii sau cum suntem în momentul de faţă. Cred că cu toţii ”plângem” pentru că nu convine la nimeni ce vedem şi cum arătăm noi ca ţară şi ne dorim să ne întoarcem unde am fost, cu cei buni. Dar, din păcate, s-a ajuns aici.

Eu nu mă aşteptam, eu v-am zis… nu v-am zis că o să cădem în groapă? Luaţi-le în spate şi o să vedeţi declaraţiile mele. Dacă am căzut în Liga a 3-a? Scuzaţi-mă, e un moment în care trebuie să ne trezim.

Pentru mine e dureros. Nu pentru mine, pentru toţi iubitorii fotbalului din România, dar e o realitate şi trebuie să avem puterea să găsim cauza şi să mergem înainte, să căutăm succesul. N-avem altă variantă… de a căuta succesul, să devii cel mai bun, nu există alta”, a spus Hagi, la orangesport.ro.

 

 

 

liga natiunilorhagi