Gică Popescu a tunat la adresa FRF: „Hagi a fost liber un an! Nu o să vină niciodată!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 iunie 2021, ora 20:18,
Gică Hagi
Gică Hagi

Naționala României trece prin momente delicate, iar tot mai multe voci din fotbalul autohton consideră că principala vină aparține Federației Române de Fotbal.

Ratarea prezenței la Campionatul European care este găzduit, în premieră, și pe Arena Națională, dar și începutul de campanie de calificare la CM din Qatar sub așteptări sunt considerate a fi eșecul forului condus de Răzvan Burleanu.

În acest val acid de critici s-a înscris și Gică Popescu, component de bază al ”Generației de Aur”, care i-a atacat fără menajamente pe cei de la FRF pentru modul în care au gestionat relația cu fostele glorii ale naționalei, în special cu Gică Hagi.

Gică Popescu

„Nu mai avem noi antrenori? I-a zis vreodată cineva lui Hagi: «Băi, vino!»?! Nu, pentru că ei au personalitate, au autoritate, au notorietate şi toate luminile se mută pe ei, cum e normal şi nu e bine pentru unii. Nu e normal să vorbească toată lumea de Hagi? Să ai astfel de oameni şi tu să nu-i bagi în seamă…

Hagi a fost liber un an! Nu l-a întrebat nimeni de la FRF de sănătate! Oricât ai vrea să gândeşti curat, ceva ce nu se leagă. Cum să nu-i întrebi pe ăştia doi de sănătate? Ei ce să facă, să aştepte oferte? Nu o să vină niciodată, niciodată!”, a declarat „Baciul” pentru Antena Sport.

Deși echipa națională ar părea un capitol închis pentru Gică Hagi, acesta a revenit în fotbal și a preluat-o pe Farul Constanța, echipă ce a fuzionat cu Viitorul.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | HAGI, PUS PE FAPTE MARI LA FARUL! VREA SĂ TRANSFERE UN INTERNATIONAL ROMÂN

frfgica popescurealitateaechipa nationalagica hagi