Gigi Becali a anunțat ce jucători vrea să aducă la vară: „Nu mai vreau să risc bani”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 27 noiembrie 2022, ora 16:16,
Gigi Becali
Gigi Becali

Patronul FCSB, Gigi Becali, a schimbat strategia transferurilor la echipa roș-albastră, în sensul că va aduce jucători cu experiență.

Gigi Becali nu mai vrea să riște bani cu jucători de 21 și 22 de ani

Gigi Becali a anunțat că nu mai vrea să transfere jucători tineri, deoarece managerul Farului Constanța, Gheprghe Hagi, este singurul care poate scoate bani din aceștia.

Eu am destui jucători tineri pe care să iau bani. Acum, dacă iau, iau de 27 de ani, nu de 21 sau 22. Acum am 3-4 tineri. Nu mai vreau să risc bani.

Pe Hagi nu poate nimeni să îl copieze. El a spus ceva și are dreptate: ‘Eu am scos, când au plecat mai departe ce au făcut?’.

Adică el ce spune? Dacă Becali e prost și nu știe să lucreze cu jucătorul, el n-are nicio treabă. El i-a făcut pe Coman sau Nedelcu. Și are dreptate! La Gică, dacă nu joci fotbal, te mănâncă!”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO Arena.

Eu nu pot să dau bani pe atacanți, nu am nevoie de atacant. În locul cui să joace Pitu, hai, spune-mi. Trebuie să îl bag să joace, nu? Trebuie să îl bag titular dacă dau bani, nu? Cere un milion, nu?

Dacă mi l-ar da pe Pitu cu 400.000-500.000, îl iau. Cum să-l iau eu pe Pitu dacă Gică cere un milion?”, a încheiat patronul FCSB.

superligagigi becali