După umilința cu Silkeborg din Conference League, Gigi Becali a anunțat că vrea ca antrenamentelșe echipei să dureze 3 ore.
„Nu mai ești fotbalist”, i-a transmis Gigi Becali lui Octavian Popescu
Patronul FCSB s-a ținut de cuvânt și s-a dus la unul dintre antrenamentele echipei antrenată de Nicolae Dică, dar nu ca să îi certe pe jucători.
„Am fost la echipă, am zis că nu vorbesc de trecut, mă interesează viitorul și viitorul înseamnă să avem posesie, să câștigăm meciurile și puncte.
La fiecare în parte, de fapt i-am lăudat pe majoritatea, am zis că nu mai vreau să jignesc, să supăr oameni, dar le-am spus: 'unii dintre voi nu veți mai face parte din lot, eu respect contractele'.
De Tamm și Dawa sunt mulțumit, am vorbit cu fiecare în parte, nu sunt ei acum Sergio Ramos, dar ce pot face fundașii centrali când ajunge mereu mingea la ei. Lui Olaru i-am zis că nu am ce să îi spun, că își dă viața pe teren.
Lui Tavi i-am zis: nu mai ești fotbalist, dar nu știu ce se întâmplă, nu mai ești ăla care ai fost. Lui Coman i-am zis că și-a revenit, trebuie să devină din ce în ce mai bun, să fie ăla care a fost. Mă interesează posesia, nu aveți posesia.
Omrani are el calitate, dar până dă el mingea, trece baba cu colacii. El juca altceva la CFR, ținea mingea, dădea pasa când trebuie”, a declarat Gigi Becali la PRO Arena.