Gigi Becali, foarte aproape să piardă una dintre speranțele sale! Suma modică pe care o va obține FCSB

Patronul roș-albaștrilor a decis să schimbe strategia la echipa sa și a dezvăluit că nu este dispus să mai cheltuie bani pe transferuri, așa cum a obișnuit de-a lungul anilor!
Mai mult de atât, MM Stoica a declarat că FCSB se va concentra de acum înainte pe promovarea tinerilor din propria pepinieră, pe care ulterior ar urma să îi vândă contra unor sume considerabile. Deși planurile clubului sunt de a se baza pe fotbaliști de perspectivă, Gigi Becali este foarte aproape să piardă unul dintre ei, contra unei sume modeste de bani.
Concret, Gabriel Simion, mijlocașul în vârstă de 23 de ani care în acest moment evoluează sub formă de împrumut la Aris Limassol, pare că i-a convins pe ciprioți, iar aceștia sunt hotărâți să îl păstreze definitiv. Acesta poate fi transferat pentru doar 300.000 de euro, în vara lui 2022, potrivit înțelegerii dintre cele două părți.
În plus, FCSB a obținut deja în schimbul jucătorului 50.000 de euro la momentul semnării actelor, însă, chiar și așa, pentru afaceristul din Pipera ar reprezenta o afacere nereușită, ținând cont că Simion este cotat la 750.000 de euro în momentul de față. Mijlocașul a fost titular în 12 meciuri de campionat pentru Aris și este considerat un fotbalist extrem de important pentru antrenorul Liasos Louka.