Andrei Cordea este unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Edi Iordănescu, iar în acest start de sezon a impresionat pe mulți oameni din fotbalul românesc.
Jucătorul de 22 de ani a ajuns la FCSB la începutul actualei stagiuni de la Academica Clinceni. A marcat de două ori și a pasat decisiv de alte patru ori, în cele zece meciuri jucate pentru vicecampioana din Liga 1, conform transfermarkt.com.
Evoluțiile sale au atras și atenția lui Gigi Becali, care i-ar fi făcut o promisiune importantă. Conform ProSport, patronul celor de la FCSB a fost convins de jocul arătat până acum de Cordea și i-ar fi garantat acestuia un salariu de 10.000 de euro pe lună, dacă prestațiile sale contiună pe aceeași linie. În prezent, fotbalistul câștigă 7.000 de euro lunar.
Cordea a debutat și în naționala României, acolo unde a bifat două apariții la meciurile de la începutul lunii septembrie, din campania de calificare la CM din Qatar. Este cotat la 600.000 de euro, de site-urile de specialitate.