Gigi Becali îl vrea la FCSB, dar Meme Stoica îl taie de pe listă: „Vin eu cu alte variante”

Articol de Ionuț Nichita - Publicat marți, 06 mai 2025, ora 23:36,
Dinamo
Dinamo

Gigi Becali a transmis că vrea doi jucători de la Dinamo după ce FCSB câștigat ultimul „Derby de România” din acest sezon. Mihai Stoica nu este însă de acord cu una din propunerile patronului.

Mihai Stoica îl contrazice pe Gigi Becali. Ce jucător nu vrea de la Dinamo: „Şi eu pot spune ce vreau”

Imediat după ce FCSB a învins-o cu 3-1 pe Dinamo și s-a distanțat la șapte puncte în fruntea SuperLigii, Gigi Becali a declarat că va demara negocieri pentru transferurile lui Dennis Politic și Kennedy Boateng. Mihai Stoica nu îl vrea însă pe stoperul togolez.

„La Boateng nu se pune problema. Vrem altceva, o să vin probabil cu alte variante. Nu discut capitolul Boateng. Pe Politic vrea Gigi să-l ia, a discutat cu Nicolescu, urmează să-l ia sau nu”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1, citat de orangesport.ro.

Președintele C.A. de la FCSB nu vrea să discute despre jucătorii altor echipe pentru a nu îi deranja pe actualii componenți ai lotului lui Charalambous.

„Eu nu pot vorbi acum, când nu suntem matematic campioni, iar aceşti jucători vor duce greul în Champions League, cu Olaru şi Dawa.

E bine să faci transferuri, dar ei vor duce greul şi pentru mine e ofensator la adresa lor să vorbesc despre alţi fotbalişti. Sper să fim campioni în weekendul ăsta care vine.

(n.r. – Mitriță dacă vine poate să intre?) Gigi e patron, poate spune ce vrea. Şi eu pot spune ce vreau. Eu aici îmi exprim opiniile, nu sunt ziarist. Nu vreau să discut de vreun alt jucător”, a adăugat oficialul roș-albaștrilor.

mihai stoicagigi becali