Gigi Becali primește un răpuns tăios de la RO-Vaccinare: Jucătorilor nu le scade puterea după vaccin

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 februarie 2022, ora 11:23,
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali a făcut de curând câteva declarații halucinante despre jucătorii care s-au vaccinat.

„E posibil din cauza vaccinului, o să râdeți. Toți cei vaccinați nu mai au putere. Nu vedeți CFR-ul? Parcă erau leșinați. Eu văd și la ai mei care sunt vaccinați. La ăștia mai în vârstă e mai greu, uitați-vă și la Deac. Nu mai e vijelie. A dat gol că l-a băgat pe Goge, care a pierdut mingea le mijlocul terenului”, a declarat Gigi Becali la PRO X.

Iată ce răspuns au dat cei de la RO Vaccinare pe contul de Facebook:

„Jucătorilor de fotbal vaccinați NU le scade puterea după vaccinarea împotriva COVID-19! Dovada sportivă: 4 echipe din Premier League sunt în optimile Champions League, unde România, din păcate, nu are nicio echipă.

Așa cum vă prezentam și în 21 decembrie 2021, 77% dintre jucătorii din Premier League erau vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19, iar 84% erau vaccinați cu prima doză. Din aceeași ligă, două echipe erau vaccinate 100% cu schemă completă.
De menționat faptul că două echipe, Manchester City și Liverpool, au câștigat prima manșă a optimilor Champions League cu 5-0, respectiv 2-0.
Din punct de vedere medical și științific, nu sunt studii care să susțină o bazaconie precum cea promovată recent pe conturile de Facebook din România (“jucătorilor vaccinați le scade puterea”). Vaccinarea împotriva COVID-19 nu influențează performanțele jucătorilor de fotbal. În schimb, sunt suficiente studii care demonstrează că trecerea prin infecția cu SARS CoV-2 lasă sechele pe termen lung (Long COVID), iar acestea pot influența performanțele sportivilor.
Concluzia este simplă: să rămânem sănătoși, să ne bucurăm de fotbal, uitându-ne la cei care au încredere în știință și în medicină.
Vă rugăm să vă informați DOAR din surse credibile, oficiale!
Pep Guardiola și-a pierdut mama din cauza COVID-19 și a spus că „singura soluție” pentru jucători a fost să ia în considerare vaccinarea. „Când toți oamenii de știință, toți medicii, toți marii specialiști în medicină spun că singura soluție de eradicare sau de a ajuta să trecem peste acești doi ani de situație pandemică este vaccinarea, cred că ar trebui să ia în considerare acest lucru.” Pep Guardiola
Jürgen Klopp, managerul echipei Liverpool, a lansat un apel pentru toată lumea să se vaccineze cu doza booster și i-a îndemnat pe sceptici să asculte de sfaturile experților.
„Nu îmi voi cere scuze pentru opinia pe care o am asupra vaccinării, indiferent cât de nepopular m-ar face în anumite părți ale societății. Dacă întâlnesc prieteni sau oameni din viața mea din afara fotbalului, la care țin și îmi spun că nu s-au vaccinat, fac tot posibilul să îi încurajez să asculte de experți. Niciodată nu este despre: ascultă-mă – ci este întotdeauna despre: ascultă-i pe cei care știu. Ignoră-i pe cei care pretind că știu. Ignora minciunile si dezinformarea. Ascultă oamenii care știu cel mai bine. Dacă faci asta, ajungi să îți dorești vaccinul și rapelul.
Bundesliga, prima ligă de fotbal din Germania, și Seria A, prima ligă de fotbal din Italia, au transmis că în rândul jucătorilor înregistrați în ligile lor, procentul jucătorilor vaccinați cu schemă completă era de 94% în Germania, respectiv 98% în Italia”, au scris pe Facebook cei din RO Vaccinare.

vaccinarecoronavirusbecali