Gigi Becali s-a dezlănțuit după umilința în fața Rapidului: „Coman, Olaru, Băluţă, Tavi Popescu… zero”

FCSB a fost învinsă clar de Rapid, cu 0-4, pe Arena Națională, în ultima etapă a returului Superligii.
„Coman, Olaru, Băluţă, Tavi Popescu… zero! Este umilinţă, e batjocură”, a răbufnit Gigi Becali
La intrarea în play-off, echipa patronată de Gigi Becali va mai avea un avans de doar 4p față de Rapid. Finanțatorul a recunoscut că gruparea alb-vișinie a arătat ca o echipă de fotbal.
„O seară ruşinosă. Ei au fost o echipă de fotbal, noi n-am fost. Coman, Olaru, Băluţă, Tavi Popescu… zero.
Nu mai spun de Târnovanu, că mă gândesc dacă mai intră el în poartă. N-am avut niciun jucător pe teren. Nimic n-am avut.
Coman a început ca pe vremuri, dribling, dribling… S-a întâmplat că noi păream prea cu nasul pe sus, prea puternici.
Fiecare a jucat ce a vrut, cum a vrut, nu s-a jucat combinativ… Coman şi Olaru trebuiau să tragă echipa. Olaru a fost şters, Coman şters. E o lecţie. Este umilinţă, e batjocură”, a afirmat el, la Prima Sport.
Cu toate acestea, Becali este optimist că FCSB va câștiga campionatul. „Dar titlul e tot al nostru”, a încheiat el.