Gigi Becali speră din nou la titlu: ”Sunt semne de la Dumnezeu”

FCSB a câștigat derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, și s-a apropiat la două puncte de liderul CFR Cluj.
Florin Tănase (34′ – penalty) şi Dennis Man (90+5′) au înscris pentru roș-albaștrii.
După meci, Gigi Becali și-a lăudat echipa și a explicat că este foarte fericit. Patronul FCSB a dezvăluit că a fost emoționat și nu a putut să se stăpânească. Acesta speră ca Astra și Universitatea Craiova să o încurce pe CFR, iar înaintea derby-ului FCSB – CFR, din ultima etapă, roș-albaștrii să fie cu un punct peste ardeleni.
”Războinicii mi-au plăcut. Presiunea e mare la Craiova, am câştigat, la revedere. Presiunea e mare nu doar din cauza suporterilor, ci şi pentru că pierzi titlul dacă nu câştigi meciul. Sunt mulţumit. Dar ştiţi care e treaba? Sunt semnele că Dumnezeu vrea să ne dea nouă titlul. Craiova, dacă joacă aşa cum a evoluat cu noi în seara asta, îi bat pe cei de la CFR.
Până acum nu am avut emoţii, până la partida de astă seară. Azi, vă dau cuvântul meu de onoare, nu am putut să mă mai stăpânesc. Am obosit de emoţii, acum vreau să mănânc ca să îmi revin.
Emoţiile mi-au luat toate forţele, ca pe vremuri. Înainte de meciul cu CFR, eu vreau să am un punct în faţă. O să fie bătuţi astea două etape şi noi o să avem nevoie de meci egal. Aşa vreau eu. Astra o să aibă ambiţie, pentru că au fost jigniţi. Dani Coman e foarte ambiţios, să îi jigneşti aşa, că s-au dat la o parte cu FCSB. Dani Coman îi motivează, de aceea zic de el. Mâine seară se arată Baba Pricina prima dată, o să vedeţi.” a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.

În urma acestei victorii, FCSB rămâne pe locul 2 în play-off, la 2 puncte în spatele liderului CFR Cluj. Roș-albaștrii vor juca în următoarea etapă cu Sepsi, în deplasare, iar apoi cu CFR, pe teren propriu.
