Gimnastică: Sabrina Maneca Voinea, aur şi la sol, Andrei Muntean pe 5 la paralele, la Cupa Mondială de la Doha

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 04 martie 2023, ora 18:18,
sabrina-frg-1
sabrina-frg-1

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a obţinut, sâmbătă, medalia de aur şi în finală la sol, iar Andrei Muntean s-a clasat pe locul 5 la paralele, la Cupa Mondială de la Doha.

În finală la sol, gimnasta tricoloră a fost notată cu 13.600, iar pe podium au mai urcat Chiaki Hatakeda (Japonia, 12.900) şi Breanna Scott (Australia, 12.800).

Tot sâmbătă, Voinea a fost notată cu 13.766 la bârnă, pentru medalia de aur, iar vineri, în prima zi a finalelor pe aparate s-a clasat pe locul 5 la sărituri (13.016).

Cupa Mondială de la Doha reprezintă debutul la senioare pentru Sabrina Maneca Voinea, fiica fostei campioane Camelia Voinea.

La masculin, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 5 la paralele, cu 14.633, mai bine decât în calificări (14.133, locul 7).

Cupa Mondială de la Doha se află la cea de-a 15 ediţie, fiind înscrişi peste 150 de gimnaşti.