Grecii au scris când a început, de fapt, rivalitatea dintre Răzvan Lucescu și echipa lui Gigi Becali

Joi, 21 februarie, pe Arena Națională, de la ora 19:45, FCSB primește replica lui PAOK, în manșa a doua a play-off-ului pentru optimile Europa League.
„Atunci a început cearta”, scrie presa greacă
Echipa din Grecia revine în capitala României pentru un meci european după 19 de ani. Pe 1 decembrie 2005, PAOK era învinsă de Rapid cu 0-1, antrenată de Răzvan Lucescu, în grupele defunctei Cupa UEFA.
A fost anul în care a fost implementat experimental un sistem cu cinci echipe, fiecare dintre ele jucând două meciuri în deplasare și tot atâtea acasă. PAOK, pregătită de Giorgos Kostikos, a pierdut cu același scor pe terenul lui Șahtior Donețk (aflată sub comanda lui Mircea Lucescu) și Rapid.
Meciul din Giulești s-a jucat în condiții meteorologice nefavorabile, cu temperaturi scăzute și ploi abundente care au căzut neîncetat cu câteva ore înainte și pe tot parcursul meciului.
„Pe lângă Răzvan, PAOK s-a confruntat ca fotbalist cu Nicolae Constantin, care acum este în staff-ul său de antrenori.
Răzvan Lucescu, pe atunci cu doar 3 ani de experiență pe bancă, a dus Rapid către o performanță europeană imensă. După faza grupelor, a trecut de Hertha Berlin și Hamburg și a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA.
Acolo a fost eliminată după două egaluri, din cauza regulii golului marcat în deplasare, de Stelei. Atunci a început cearta, care continuă și astăzi, în epoca lui Gigi Becali…”, a scris Sport 24.