Haaland e de neoprit! A marcat cinci goluri pentru Manchester City

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 28 februarie 2024, ora 10:19,
Ergling Haaland
Ergling Haaland

Atacantul norvegian Erling Haaland a înscris de cinci ori pentru Manchester City în partida câştigată în deplasare, cu scorul de 6-2, în faţa formaţiei Luton Town, marţi seara, în optimile de finală ale Cupei Angliei la fotbal.

Haaland a reuşit un hat-trick în prima repriză (3, 18, 40), al optulea în tricoul „cetăţenilor”, iar apoi a mai punctat de două ori după pauză, în minutele 55 şi 58. Primele patru goluri au venit în urma unor pase ale mijlocaşului belgian Kevin de Bruyne.

Pentru oaspeţi a mai marcat Mateo Kovacic (72), în timp pentru Luton a punctat Jordan Clark (45, 52).

Erling Haaland este primul jucător din prima ligă engleză care înscrie cinci goluri într-un meci din Cupa Angliei, după George Best, care a înscris de şase ori pentru Manchester United împotriva formaţiei Northampton Town, în 1970.

Manchester City, deţinătoarea trofeului, urmează să joace duminică, în Premier League, împotriva rivalei Manchester United, meci la care nu va putea conta probabil pe Jack Grealish, care a părăsit terenul accidentat, înainte de pauză.

Tot marţi. echipa de ligă secundă Leicester City s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 după prelungiri, formaţia Bournemouth, la care portarul român Ionuţ Radu a fost rezervă.

haalandcupa anglieiLuton Townmanchester city