Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

Articol de Dan Istratie - Publicat duminică, 26 mai 2024, ora 18:01,
din-flens-6-f4
din-flens-6-f4

 

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg.

Principalii marcatori ai partidei au fost Kirkelokke 6 goluri, Kohlbacher 6, pentru Lowen, respectiv Rosta 6, Ali Zein 5, Kasparek 5, Akimenko 5, pentru Dinamo Bucureşti.

Pentru trofeul European League vor juca, tot duminică, Fuchse Berlin şi SG Flensburg-Handewitt.

Sâmbătă, în semifinalele de la Hamburg, Dinamo a cedat în faţa echipei SG Flensburg-Handewitt, scor 32-38 (11-18), iar Rhein-Nekar Lowen a pierdtu cu Fuchse Berlin, scor 24-33 (11-16).

Dinamo Bucureşti s-a calificat în premieră la Turneul Final Four după ce a eliminat în sferturi formaţia daneză Skerg Handbold (28-27 şi 38-34).

Campioana Dinamo Bucureşti a mai jucat semifinale în această competiţie în 2004, când a ratat finala fiind eliminată de BM Altea.

Fuchse Berlin este deţinătoarea trofeului.